Uitat

Vai, cat sange e…

pe-al cavoului perete

Si ce flori maligne cresc

ma-ntreb cum de traiesc

au spinii incovrigati precum ghearele de vultur

si tulpinile scortoase precum plumbul dur

Vai, cat sange e…

pe-al cavoului perete

cine-o fi murit aici, oare?

o fi fost cel in straie albe

ce-mi zicea acum ceva zile

ca totu-i bine, ca va rasari un soare

Ce prostie

nimeni nu mai intelege

ca lumea-i moarta, fara nicio lege

mortii astia fara suflare

umpluti de spaima si teroare

ce merg ca frunzele in vant

si-n lacurile tulburi cu pietre aruncand

plictisiti si osteniti

asteptand sa fie sfarsiti

Si eu din turnul meu zdrobit

ce-as dori sa m-alatur

s-ascult chemarile uitarii

si-ale sufletului spintecarii

si ce rau imi pare ca n-am ascultat

prima oara cand am auzit

am tacut si am indurat

crezand c-ajung dincolo de stele

dar iata, ca m-au uitat pana si ele